Ne-am început relaţia într-un mod generic. L-am observat în camera prietenei mele, aflat întâmplător la petrecere. Mi-a urmărit toată noaptea buzele. I-am urmărit toată noaptea ochii. Vorbea în citate, şi contrazicea orice îl dezminţea pe el ca personaj.
A doua zi, s-a oferit să mă conducă acasă. Mi-era rău. Avea ochii roşii. Dimineaţa era crudă, extrem de luminoasă, deşi soarele nu apăruse. Metroul era mai gălăgios ca niciodată. Ne uitam unul la altul în reflexia geamului. Ne-am spus la revedere, până la o viitoare cafea.
Whiskey. Ţigări. Vorbea mult. Îi studiam faţa cu atenţie în momentele în care nu mă privea. Nasul I se mişca când spunea ceva. Îmi povestea de cărţi şi proiecte neterminate, neîncepute, imaginate. Freelancer, îmi spunea, în acţiune şi-n gândire
Casa lui, o mansardă cu pereţi pictaţi şi poze alb-negru cu fete cu sâni mici. Dezordine şi miros de vişine. M-a trântit în patul cu aşternuturi albastre. Mi-a adulmecat pielea, mi-a ghicit formele, mi-a anticipat plăcerea. Mi-a negat orgasme, mi-a oferit gemete. Aşa a început totul.
Zile haotice. Îmi împrumuta cărţi de Oscar Wilde şi-mi recita pasaje din Eliade. Uneori, îşi scria liniştea pe hârtii şi mi-o ghicea pe-a mea. Fuma neîntrerupt în timp ce-mi schiţa nuditatea în cuvinte.
Nu-l înţelegeam. Impulsurile, catalogate de mine ca ceva primitiv, ancenstral dar periculos, erau caracteristica lui primară. Eu nu ştiam să scriu, ci doar să ascult. El nu ştia să asculte, ci doar să vorbească. Eu făceam dragoste cu ochii închişi, el era lucid şi viu şi crud.
Totuşi, fascinaţia mea creştea. Eram deodată într-un univers atât de diferit, atât de departe de zona mea de confort, avea un gust atât de plăcut, de păcat.
Însă pe când lunile începeau să mă dezinhibe şi să mă înveţe limbaje diferite,, el se ascundea prin poze şi anagrame şi-mi explica diferenţe dintre particular şi general, macro şi micro. Diferenţe conflictuale, concluziona, în timp ce căutam disperată să mă agăţ de ceva lizibil în portretul lui haotic.
Ştiam să-I simt neliniştile, însă nu le discerneam niciodată clar.
Nopţi de muzică anxioasă, nopţi de anecdote şi descrieri, toate păreau să mă implice şi mai mult, însă să mă aducă din ce în ce mai departe de mine.
Proiect neterminat, eu, în asta mă băgasem, conştient şi voit, într-o relaţie volatilă, nesigură, în care îl urmăream cum crează capodopera. Se va impregna, el, scriitorul, în mine. Peste ani, el va fi în fiecare rând din fiecare carte, în fiecare moment dintr-o viaţă diferită, atunci când voi fi uitasem că există trecut.
[partea 1 este perspectiva ei. ca povestitor, ea nu va dezvalui aproape nimic despre caracterul ei, iar personalitatea lui va fi gasita printre randuri. partea a 2a va fi simetrica cu aceasta, veti afla mai multe despre ea. acesta este un mic proiect in care ma folosesc de descriere si motive pentru a crea un personaj, fara a implica dialogul sau vreo actiune propriu-zisa. sper sa va placa, voi posta in curand si partea a doua.:) ]
