Contemplând liniştea sinelui[si cateva vorbe pentru audienta]

 

Vorbesc. Vorbesc mult, vorbesc tare, vorbesc nonsensul şi-l gonesc din ambiguităţi.

Vorbesc de tine şi de noi, de ele cu-n zâmbet înnăbuşit, de ei cu-n gust toxic. Vorbesc de trecut de parcă n-a existat, a fost doar o iluzie-n toi de noapte, un vis lucid terminat voit. Vorbesc de prezent la timpul trecut, iar de viitor pomenesc de parcă-I o siguranţă, conturat deja pe planşa unui pictor, sculptat uneori în aur, alteori în lut.

Vorbesc ca să fug. Ca să fug de tăcere, de tăcerea mea. Căci tăcerea mea e aprigă şi îngheţată, îmi zgârie pielea şi-mi sufocă fericirea aparentă. Mă înghite-n regrete, îmi reface rănile de pe mâini, îmi sângerează orgoliul şi-mi aprinde frica-n artificii moarte.

Şi-n tăcerea mea, rareori mai ştiu cine sunt. Am fost oare ce sunt acum, nu-mi mai dau seama, ştiu doar că schimbarea m-a asprit, m-a făcut mai dreaptă, mi-a crescut părul, mi-a înverzit ochii. Însă pe undeva prin mine, pe lângă case mari vopsite mov aprins, printre zâmbete şi hârtii măzgălite compulsiv cu vreun soi de sentimente, printre eseuri existenţiale şi beţiile orgasmelor, găsesc o parte din ce-am fost, fata îngrozită de viaţă, de mulţimi, de oameni închistaţi şi patologic nesimţiţi, de melodii triste, ipocrizii pasiv-agresive şi fantome recurente. Fata care le-a văzut pe toate, cu cât vede mai mult, cu atât ştie mai mult, dar nu înţelege.

Cuprinde-mă, înţeapă-mă, epuizează-mă-n bălţi sărate, mi-e milă şi groază să te las, efemeritatea ta e ţinută în viaţă de masochisme surde, cum aş putea să-ngrop ceva de viu.

Şi mă reapuc să vorbesc, ameţită de liniştea ei, a mea, a noastră, încercând să rezolvăm conflicte lungi cât vieţi peste vieţi, vorbesc în surdină despre cum nu-mi place tăcerea sinelui, căci ea îţi pune-un mare reflector pe noroiul din tine.

Iubesc să uit.

04.08.11

[am primit critici ca-mi pun viata pe blog. pana acum, n-au avut dreptate. un scriitor isi pune viata si in cea mai marunta proza scurta, doar pentru ca nu poti sa scrii despre ce n-ai simtit macar o data, involuntar. in plus, personajele mele sunt la fel de mult o reflectie a mea cum sunt si a altora. situatiile din prozele mele n-au fost traite de mine, dar proiectia interiorului scoate la iveala lucruri pe care nici nu stiai ca le simti.

in fine, aceasta este o scriere personala. un eseu, o fila de jurnal, cum vreti. este despre mine, deci nu astept critica despre cum am structurat-o, si nici n-am chef sa aud inca o data ca-mi spal rufele pe blog. daca cei necunoscuti mie inteleg ceva concret despre mine din treaba asta, bravo lor, ori au trecut prin asta, ori fac presupuneri. scriu mult mai criptic decat li se pare criticilor mei, si niciodata nu dezvalui mai mult decat trebuie. in linistea sinelui, am descris-o asa cum o percep, cum o simt. de-abia aici, in aceasta scriere, este totul despre mine. asa ca mai usor cu acuzele nefondate, este un stil de a scrie, usor introspectiv, care se regaseste in scrierile mele, nu sunt nici pe departe prima cu aceasta tehnica. nimeni nu scrie in necunostiinta de cauza.

va multumesc pentru feedback si like-uri, apreciez foarte mult, este singurul mod in care ma pot promova ca debutant, pana la publicarea unei prime carti. Ma bucur de fiecare data cand cineva imi apreciaza munca, este o incurajare imensa!

Ana]