Partea a doua: Visul
Mă aflam în biroul doctoriţei Sergiu, o cameră care mirosea a vopsea proaspăt aplicată, cu un dulap imens şi o bibliotecă cu manuale de psihiatrie.
Ea scria ceva într-o fişă, ignorându-mă cu desăvârşire. Când a terminat, şi-a dres vocea cu un aer de importanţă şi a pus un reportofon pe masă.
-Putem începe?
-Sigur…am vreo alternativă? Mă înregistrează pentru poliţie, oricum n-am ce să-I zic.
-Conform spuselor tale, Dan, tu nu ai niciun fel de amintire palpabilă din ultimele trei zile. Corect?
-Aseară…sau ieri? Am vorbit cu dumneavoastră şi doamna…
-Minerva Popa.
-Aşa. V-am spus, am vorbit la telefon cu Theo.
-Realizezi că nu există nicio dovadă că acel apel a fost efectuat?
Am încercat să rămân calm şi să nu strig TUEŞTINEBUNANUEU!
-I-am auzit vocea. Ea era! Mi-a zis de azil, m-a rugat să-mi amintesc.
-Să-ţi aminteşti ce, mai exact?
-Nu ştiu! Însă acum, că-mi spuneţi că a dispărut…
-A fost răpită, mă întrerupse doctoriţa.
-..răpită…aşadar, trebuie să ştiu ceva despre asta.
-Însă nu-ţi aminteşti.
Mă plictiseşte femeia asta. Redundanţele ei mă scot din sărite.
-Nu îmi amintesc decât barul..cocktailul.
-Ea?
-Ea…era obosită, uşor nevrotică. Am râs forţat, urăsc momentele în care trebuie să-ţi semnalizezi gluma râzând la ea, şi nimeni în afară de tine nu se amuză.
-Nevrotică?
Doctoriţa ridică o sprânceană.
-Glumesc! Îsi…rodea paiul.
-Paiul?
-Paiul din cocktail.
Discuţia asta nu due nicăieri, de ce ia ad-literam tot ce zic?
-Acesta este pentru tine un semn de nevroticism?
De unde să ştiu definiţia nevroticismului…Neuroticism, aşa se zicea parcă.
-Theo era agitată. Se uita într-un punct fix din spatele meu.
-La cineva?
-În gol…
Atunci mi-am amintit ceva neplăcut. M-am trezit vorbind cu voce tare.
-Libidinosul ăla, se tot uita la ea şi îi zâmbea, o dezbrăca din priviri, flirtau de parcă nu eram acolo, curvaru’ naibii, şi ea pic de respect n-avea, încercam să comunic şi donşoara se holba la ăla.
Doctoriţa m-a oprit.
-Îl cunoştea?
-De un’ să ştiu?
Doctoriţa oftă.
-Atât pentru azi.
***
În cameră, fata cu ochii siniştri măzgălea ceva într-un caiet.
-Ce scrii?
-X.0.
-Poftim?
-Trebuie.
-De ce?
-Altfel nu va merge nimic cum trebuie.
-Şi scrii x şi zero la infinit?
-Nu. 8 rânduri.
Am lăsat-o în nebunia ei şi mi-am aprins o ţigară. Chiar atunci, o asistentă a intrat în cameră şi mi-a aruncat o privire scrutătoare.
-Stinge ţigara, vrei să dai foc spitalului?
-Îmi pare rău…dar…
-Ia!
Ah, celebrul păhărel pentru pastile. Nu am mai întrebat ce sunt, le-am înghiţit, şi imediat după asta am adormit.
***
Am visat o treabă tare ciudată. Încă nu sunt sigur dacă a fost vis sau nu.
Suna telefonul. Instinctiv, m-am dus în camera cealaltă, şi am dat de Theo la capătul liniei.
-De ce eşti gelos?
-Cum, ai plecat cu ăla!
-Nu…ai fi vrut să plec. Să-ţi justifici furia.
-Dar voiai să ţi-o pui cu nenorocitul ăla!
-M-ai sfâşiat…
-Theo! Nu mai fi aşa supărată! Putem să ne revenim…niciodată nu e prea târziu…
-M-ai sfâşiat! Inima mea, ruptă în bucăţi, cum ai putut?
M-am trezit convins că cineva a ucis-o pe Theo.
[voi continua dupa ce ma intorc dintr-o mica vacanta. Sper sa va placa:) ]
like if appreciated:D
